HOINARI DE WEEKEND LA SALINA TURDA SI CHEILE TURZII

In ajunul unui weekend de la inceputul lunii iunie dintr-un an trecut, dupa un sfat tinut in familie, avand ca material de studiu o harta si infomatii de la prietenul Google , am stabilit ca ne sunt suficiente doua zile pentu a calatori cu masina la Turda sa vizitam salina si sa facem o drumetie in Cheile Turzii. 

Astfel despre Salina de la Turda am aflat de la prietenul Google ca se presupune că exploatarea sistematică a sării a început în perioada ocupaţiei romane în Dacia, dar fara a exista dovezi concrete ale acestei exploatari.

Prima atestare documentara a extragerii sarii de la Turda dateaza de la 1 mai 1271.

Zăcământul de la Turda este situat in nord-estul orașului. Se întinde sub forma unei perne alungite, pe o suprafață de 45 kmp și are o adâncime de 1200 m.

Exploatarea sistematică a zăcamântului, a început prin lucrări miniere de suprafaţă şi mai târziu în subteran.  Salina de la Turda, care de la începuturile ei a fost una dintre cele mai importante saline din Transilvania, începe să decadă după 1840, datorită concurenţei tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureş, ajungând să îndeplinească rolul unei rezerve a acesteia din urmă.Până în 1862, sarea se extrăgea la Turda din cele trei puţuri vechi “Iosif”, “Terezia” şi “Anton”. În acest an exploatarea sării în puţul “Anton”, unde extracţia a atins adâncimea de 108 m, a fost sistată din cauză că sarea avea un conţinut ridicat de argilă. Marea problemă cu care se confrunta Cămara de sare de la Turda în această perioadă, era legată de transportul sării scoase la suprafaţă de la gura puţurilor din Valea Sărată până la depozitele din Turda Nouă, drumul fiind foarte abrupt. Pentru a uşura transportul şi totodată pentru a micşora cheltuielile legate de acesta, în 1853 s-a hotărât construirea unei galerii de transport pornind de la Turda Nouă. Această galerie, denumită “Franz Iosif”, a atins în 1871 lungimea de 780m, ea fiind prelungită până la sfârşitul secolului cu încă 137 m. Concomitent cu săparea galeriei de transport a fost modernizat puţul “Terezia”, prin completarea lui cu două camere laterale “Rudolf” şi “Ghizela”, extracţia fiind concentrată în mina “Rudolf”.

Cat priveste Cheile Turzii, pereţii de stâncă înalţi de până la 200 de metri, peşterile misterioase, plantele rare şi traseele de drumeţie fac din acestea un loc impresionant. Un drum lin şerpuieşte printre dealurile acoperite de pădure ce fac apoi loc peisajului stâncos. Cheile Turzii se află în partea de est a Munţilor Apuseni, iar în urmă cu 80 de ani au fost declarate Rezervaţie Naturală.Pentru ca drumeţia să fie mai uşoară au fost amenajate, de-a lungul timpului, poteci de piatră, dar şi punţi de traversare. Turiștii vizitează Cheile Turzii cu ajutorul a patru poduri de lemn. Acestea au fost create pentru ca ei să poată să treacă de la est la vest prin defileul creat de râul Hășdate.

Cu aceste infoematii, am cautat o pensiune in Turda pentru cazare dar am concluzionat noi ca dupa ce vom vizita salina , seara pentru a iesi la o terasa sa servim cina este mai indicat Clujul, aflat la putin peste 30 de km de Turda si deci cam intr-o jumatate de ora am fi in Cluj. Am gasit o pensiune in Cluj, aproape de Gradina Botanica pe care aveam de gand sa o vizitam cu aceasta ocazie. Sambata dimineata, la ora 6 eram cu bagajul in masina si porneam increzatori sa parcurgem repejor cei 270 km cat sunt din Piatra Neamt la Turda si care conform siturilor de calcul a distantelor se pot face in circa 4-5 ore. Vremea se anunta splendida, calda , fara precipitatii, o zi insorita foarte buna pentru a calatori. Am mers destul de lejer, drumul nefiind aglomerat si cam pe la ora 11 am ajuns la intrarea in salina, dupa ce ne-am invartit putin prin oras deoarece indicatoarele catre salina erau cam balbaite si asta ca urmare a unor drumuri in reparatii. Am cumparat bilete, ne-am imbracat cu treiningurile, ne-am luat aparatele de fotografiat si ne-am alaturat coloanei de oameni care se pregateau sa intre in salina. Am spus simplu ca am luat bilete dar nu a fost foarte simplu si asta deoarece era foarte, foarte multa lume si cam gramada, dar pana intr-o ora am reusit sa intram in salina. Pentru inceput noi nu am stiut ca salina are doua intrari si urmand indicatoarele intalnite in oras am ajuns la intrarea veche. Urmand galeria Franz Iosif, am ajuns in sala putului de extractie a minei Iosif, apoi la balconul minei Iosif.

Pe masura ce inaintezi lumea subterana isi arata minunile.

Mina Iosef se vizitează prin intermediul balcoanelor săpate în sare, situate la nivelul galeriei de transport. Este o cameră de mină conică cu adâncimea de 87 m şi diametrul la bază de 67 m.Forma camerei face ca în această mină sa se producă o reverberare puternică a sunetului, fapt care a determinat denumirea acesteia de „Sala Ecourilor”. De aici, tot prin galeria Franz Iosef se ajunge in sala Crivacului. 

Este o cameră octogonală în care este montat un troliu cu ax vertical cunoscut sub denumirea de „crivac” .Acesta era acţionat prin forţa cailor şi servea pentru transportul pe verticală a sării exploatată din mina Rudolf, de la nivelul vetrei acestei mine până la nivelul galeriei de transport, prin intermediul puţului de extracţie situat în camera vecină. Este singurul utilaj de acest tip din toate salinele din România şi probabil şi din Europa care se păstrează pe locaţia lui iniţială.

In continuare am vizitat sala putului de extractie care 

găzduieşte un puţ de extracţie prin care sarea exploatată din mina Rudolf era transportată pe vertical, până la nivelul galeriei de transport.

Turul se continua prin galeria Franz Iosef pana la sala de Apel, unde muncitorii erau numarati dimineata si seara. Aici intalnim sculptat pe un perete de sare un altar unde se inchinau lucratorii care intrau in mina.

La altar se ţinea duminica o slujbă la care participau oficialităţile oraşului, administraţia minei şi minerii. De la altar, doar oficialităţile puteau coborî în mină pe o scară de lemn, numită din acest motiv „Scara Bogaţilor”. Minerii mergeau spre locul de muncă printr-o intrare secundară.

De aici prin galerie am ajuns la un balcon de unde se poate admira mina Terezia. 
Este o mină de formă conică . Exploatarea sării în acest tip de camere a lăsat în urmă goluri subterane de dimensiuni impresionante (în cazul minei Terezia): 90 m înălţime şi 87 m diametru. Adâncimea de la gura puţurilor până la baza minei este de 112 m.O “cascadă de sare”, un lac subteran, stalactite şi eflorescenţe de sare completează echilibrul inert al uriaşului clopot.Lacul subteran are între 0,5 şi 8 m adâncime, fiind extins pe aproximativ 80% din suprafața vetrei camerei de exploatare. În centrul lacului există o insulă formată din sarea reziduală depozitată aici cand exploatarea sării în această cameră a fost sistată.

Ajunsi la partea superioara a minei Rudolf care este cel mai impresionant obiectiv din toata salina, aveam de ales de a cobora cu liftul sau a cobora pe o scara de lemn 13 etaje cat are aceasta mina. Am ales traseul pe scara pentru a putea admira mina in toata splendoarea ei de la fecare etaj. Adâncă de 42 metri, lată de 50 şi lungă de 80 metri, mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatata la Turda. Prin compartimentul de acces, 172 de trepte te conduc spre vatra minei. Se coboară 13 „etaje”, la fiecare pod de odihnă fiind marcat în perete anul în care a fost exploatat nivelul respectiv.

Pe semitavanul NV-ic s-au format de-a lungul anilor stalactite de sare. Ele urmăresc direcţia unei intercalaţii de sare macrocristalină de puritate ridicată (peste 99,9% NaCl). Viteza de creştere a stalactitelor este de cca 2 cm/an, iar lungimea maximă până la care se dezvoltă este de cca 3 m.

In sala minei Rudolf sunt amenajate, terenuri de sport, un amfiteatru pentru spectacole de film, teatru si muzica, este amplasata o roata uriasa din care poti admira de la diferite inaltimi sala Rodolf. Coborand inca 40 de m din sala Rudolf se ajunge la lacul din mina Terezia, unde o plimbare cu barca de 20 de minute este o adevarata desfatare in peisajul mirific care te inconjoara.

Noi am intrat in salina pe la ora 12.30 si am iesit pe la intrarea noua, de care nu stiam , pe la 15.30. Dar ne-am trezit in fata unei intrar foarte frumoase dar pe marginea unei sosele in plin camp si pe un soare dogoritor . Oarecum dezorientati am intrebat un domn de la intrare cum am putea ajunge la masina noastra parcata in partea cealalta a minei. Ni s-a explicat ca parcurgand 4 km si ceva pe sosea sau 1 km inapoi prin salina, dar doar daca aveam bilete. Am avut noroc ca nu am aruncat biletele si uite asa am ales calea sebterana de intoarcere atat din cauza distantei mai mici dar si a caldurii de afara. Si uite asa am strabatut galeria Franz Iosef in ambele sensuri, iar la intoarcere desi am mai cascat ochii la cate ceva care ni s-a parut ca nu am vazut, tot am ajuns in mai putin de jumatate de ora la intrarea veche pe unde intraseram noi initial.

Ajunsi la masina, am pornit repejor catre Cluj, unde am ajuns pe la 4 si ceva pm si dupace ne-am cazat, am pornit repejor catre gradina Botanica unde am prins ultima tura de vizita.

Vizita a fost destul de scurta deoarece multe din incintele cu plante exotice erau inchise pentru renovare si pe deasupra am prins si o ploaie torentiala de vara cam de jumatate de ora, astfel ca in jurul orei 8 seara am iesit printre ultimii din gradina care desi din scurt vizitata ne-a lasat o impresie foarte placuta, atat din cauza aranjamentelor cat si a diversitatii plantelor, iar trandafirii sunt de vis in aceasta gradina. Ne-am notat sa mai vizitam mai in detaliu acesta gradina botanica cu proxima ocazie.

Am iesit di gradina Botanica si ne-am indreptat spre Cetatuia de unde de la o terasa am admirat Clujul noaptea. Intr-un tarziu ne-am retras la pensiune unde ne-am pregatit echipamentul pentru a doua zi , cand aveam programata drumetia in cheile Turzii. Dimineata la ora 8 eram gata echipati, hraniti si dupa ce am predat camera la pensiune am pornit catre Cheile Turzii la care cam intr-o jumatate de ora ar fi trebuit sa ajungem , dar am ajuns pe la 9 si ceva . Intarzierea s-a datorat dorintei noastre de a ajunge ma reede si am luat-o pe niste scurtaturi care ne-au incurcat de tot si am pierdut ceva vreme pana sa ne dumirim care este calea cea buna. Oricum pe la ora 10 eram in traseu. Traseul este usor , pentru toate varstele, am vazut si copii de 4-5 ani cu bunici trecuti de 70 de ani. Dar este Splendid, cu majuscula. Cam in 3 ore l-am parcurs dar asta pentru ca noi ne oprim , admiram, facem poze , schimbam impresii, iar timpul curge...caci la intoarcere nu am mai facut atatea popasuri pentru a contempla si astfel drumul a durat mai putin de doua ore.

Am ajuns la masina nu neaparat obositi dar cam arsi de soare. Am avut de gand sa mergem sa vedem cascada Ciucas care nu era departe dar desi am ajuns in apropierea ei nu am reusit sa ne apropiem suficient deoarece ar fi trebuit sa intram in apa si era cam tarziu si pentru o baie, asa ca usor dezamagiti ca nu am reusit sa captam cateva imagini cu cascada am pornit catre casa. Vremea ca si in ziua precedenta era superba. Asa ca putin peste ora 9 pm intram in casa, dulce casa unde pana tarziu in noapte am depanat evenimentele din cele doua zile devenite de acum amintiri.