Anul acesta dupa o plimbare cu masina pe Clisura Dunarii si un popas de o noapte la pesiunea Happy pe malul Dunarii am pornit dis de dimineata spre Sasca Romana. Anul acesta am gandit traseul invers - pe malul drept fara sa mai facem si traseul de acum doi ani de pe malul stang. Dinspre Sasca Romana majoritatea traseelor pornesc de la Podul Beiului care trece peste paraul Beosnita, afluent al raului Nera.
Pe la 8.30 am ajuns la acest pod si dupa ce ne-am echipat si ne-am facut strategia de drumetit, care oricum o rumegasem cu mult timp inainte de a ajunge aici, am pornit pe primul traseu si cel mai scurt La Tunele, care de fapt si incheie traseul cheilor Nerei. Traseul foarte usor , plin de verdeata si de murmurul paraului Beosnita si apoi cel al Nerei, ape care curgeau nervoase caci totusi diferenta de nivel este mare si curg ca orice apa de munte. Tunelele foarte interesante in numar de 7, dintre care cel mai lung de vreo 40 m. Acestea se pare ca au fost sapate de oamenii locului pentru a facilita drumul intre diferitole comunitati din zona. Si de-a lungul cheilor Nerei pe malul stang sunt cateva tunele dar mult mai scurte de 2-3 m pe care le-am vazut data trecuta. Dupa ce se trece de cele 7 tunele ajungem in ultima portiune a cheilor Nerei, foarte spectaculoasa in zona numita La Balcoane.Poteca urmareste o prispa taiata in stanca , deasupra dornelor adânci, umplute de apele Nerei. De o parte și de alta a raului, versanții calcaroși cu ţancuri semeţe şi pereţi ce se ridică aproape la verticală din apa strang apele Nerei ca într-un cleste.
 |
| Intrarea in traseul La Tunele |
Am contemplat Nera cocotati pe o prispa la vreo 15 m deasupra apei, apoi am coborat şi am insotit indeaproape raul prin valea tot mai largă a Nerei, pana am dat intr-un drum de caruta care ne-ar fi scos in Sasca Romana, dar noi de acolo ne-am intors la Podul Bei unde am trecut la urmatorul traseu spre Cantonul Damian.
Acest traseu facut in cea mai mare parte pe un drum forestier destul de bolovanos, pe care nu aveai ce cauta cu masina, apoi prin padure pe carari paralele cu raul Nera, dar fara ceva spectaculos pe parcursul lui, ne-a cam facut sa ne para rau ca nu l-am lasat mai la sfarsitul zilei. Am ajuns la Cantonul Damian cam intr-o ora jumatate si apoi am mai facut circa o ora mai departe spre vadul unde se poate trece Nera. Deci am cam consumat 5 ore dus-intors cu un traseu fara nimic special. De fapt a fost ceva special si anume intalnirea cu o vipera. Zona este plina de vipere si alte o multime de taratoare si sunt indicatii peste tot de atentionare in special la vipere. Pana atunci, nu am vazut nici o vipera nicaieri, asa ca am fost putin panicata de acesta intalnire neasteptata si desi eram echipati corespunzator cu bocanci, pantaloni lungi , bete de traking si chia parazapezi dar pe care nu ni le-am pus, am devenit mult mai vigilenti mai ales pe cararile dintre tufisuri.
Asa ca dupa acesta tura cam fara chef, am pornit pe traseul spre lacul Beiului. Circa 4 km pana la o Pastravarie, pe un drum forestier l-am facut cu masina iar de la Pastravarie inca 2.5 km pe jos, pe un drum cand forestier cand carare prin padure intr-un peisaj mirific. Dar mai putin mirific a fost a doua si a treia intalnire cu niste vipere de peste 2 m. Drumul pe care mergeam era destul de larg cand deodata am vazut pe la 3 m de noi, ceva ca o sfoara care ne taia calea. Am intepenit amandoi unde eram si am asteptat "respectosi" ca doamna vipera sa traverseze drumul. Aproape de lacul Ochiul Beiului am observat o alta vipera-sau era tot aia dinainte care ne-a urmarit-care tocmai traversase drumul, tot asa de mare , de peste 2 m. Bine ca am ajuns la lac unde era o multime de lume si frumusetea lacului si a locului ne-a facut pe moment sa uitam acele intalniri macabre. Lacul pare ireal, de o frumusete greu de exprimat in cuvinte. Cu toate viperele din zona noi sigur vom mai vizita acel superb lac si loc.Lacul pare ca o vraja, te uiti la el si nu-ti vine sa crezi ca este aevea. Este mic cu un diametru de circa 20 m, dar este fascinant. Multa lume se aseaza pe mal si sta o multime de timp si il priveste pur si simplu. Are o culoare, o reflexie si o transparenta neobisnuita.
Dupa ce ne-am odihnit pe mal si am facut o multime de poze am pornit grabiti spre cascada Beosnita. Traseul de cca.2-3 km se cam face in jumatate de ora caci se urca cateva pante pieptis,dar noi l-am facut cam in 20 de minute caci eram intradevar grabiti. Era ora 17 si dura cam 2 ore sa ne intoarcem la Pastravarie si de acolo cu masina la Sasca Romana la pensiune, iar cea mai mare parte a drumului prin padure unde se stie ca se cam intuneca pe la 7-8 seara. La cascada Beosnita am mai avut o repriza de ramas cu gura cascata la asa minunatii pe care natura este in stare sa le faca.Un conglomerat de stanci acoperite cu muschi peste care curge apa in toate directiile si in toate felurile: in suvoaie, in pulbere, in picaturi, in tot felul dupa cum relieful reusea sa modeleze cursul apei. Am mai spus Cascada Bigar este o miniatura a Cascadei Beosnita. Aceasta este inalta de peste 5 m si lata de cca 10 m. Nu era in maxima ei splendoare cum nici Bigarul pe care l-am vazut a doua zi caci a fost o perioada de cateva saptamani de seceta in zona si cascadele nu prea aveau apa. Dupa ce am admirat-o din toate directiile si cu o multime de poze am pornit fuguta inapoi spe Pastravarie.
Mergand in cea mai mare parte paralel cu raul Beu am vazut ce cataracte minunate forma acest rau dar ca sa poti sa faci poze cam trebuia sa stai suspendat de vreo creanga sau intr-un picior pe un colt de stanca si eram amandoi destul de obositi si nici timp nu prea aveam.
Ne-am tras sufletul la lacul Ochiul Beiului si unde dupa un calcul simplu am constatat ca facuseram deja 28 km de drumetie in ziua aceea. Si mai aveam un obiectiv de atins dar era in drumul nostru cu masina.Am ajuns mai repede la Pastravarie, decat era prevazut pe indicatoare si repejor am pornit cu masina catre Podul Beiului. La jumatatea drumului , am oprit la ultimul obiectiv propus pentru acea zi si anume Cascada Vaioaga.Era la ghici, posibilitatea de a opri acolo caci drumul forestier era foarte ingust nepermitand oprirea pe marginea lui. In zona cascadei era un intrand de cam 3 masini, iar daca era ocupat trebuia sa mergem mai departe. Am avut noroc si ne-am realizat si ultimul obiectiv la Vaioaga care si ea era superba ca tot ce vazusem in ziua aceea exceptand viperele.
Am plecat de la cascada desi am mai fi stat dar voiau si altii si bunul simt te obliga sa nu poposesti chiar cat ai chef pe acolo. Am ajuns la Casa Dolly din Sasca Romana pe la 10 seara. Este o pensiune pe care o recomand. Niste gazde foarte primitoare, discrete si pline de informatii despre traseele din zona.Cand le-am povestit cate am vizitat in ziua aceea si cam cati km am facut pe jos pe la toate obiectivele, doamna gazda a inceput sa-si sicaneze sotul, iar cand ne-a intrebat cati ani avem si le-am spus ca eu impreuna cu sotul avem putin peste 120 de ani, nu mai termina de spus catre sot: Vezi draga ca se poate, ce tot stai si mucegaiesti...Ne-am amuzat copios impreuna cu gazdele si dupa ceva timp am plecat la culcare cu gandul de a porni a doua zi, spre cheile Cernei avand ca obiectiv Cascada Vanturatoarea, o alta minunatie pe care tot o planific dar inca nu am ajuns la ea. Si se pare ca nici acum nu a fost sa fie caci tot vremea ploioasa ne-a pus bete in roate.
In finalul povestirii mele, va recomand drumetiile din Cheile Nerei. Daca va hotarati, trebuie avut in vedere ca sunt putine pensiuni si de aceea cazarea trebuie rezervata din tip. Se poate campa si la cort dar intr-o zona plina de vipere eu am o retinere desi am vazut multe corturi in special in zona Pastravariei. Traseele fiind destul de lungi , apa sa nu va lipseasca ca desi sunt cateva izvoare, acestea nu sunt semnalate si nici intretinute. Am gasit un izvor dar era de preferat de baut din Nera dacat de la izvor. Deasemeni sa aveti, rontanele sau gustari caci in parc nu exista nici o unitate alimentara iar asezarile sunt la distante destul de mari. Nu mergeti in pantaloni scurti si sandale pentru a preintampina un accident nefericit cu o vipera, intr-o zona in care nu aveti semnal la telefon. Informativa de starea vremii, caci este recomandat de mers dupa perioade de ploi pentru a vedea cascadele in toata frumusetea lor.
Cheile Nerei tebuie vazute. Sunt unice, la fel si valea Beusnitei cu sirul de cascade de o frumusete unica. Cu siguranta cascada Beusnita este sora mai mare a cascadei Bigar, aflata nu foarte departe. Nu sunt cascade spectaculoase pe cat sunt de frumoase. Nu inaltimea si maretia se gasesc aici ci o curgere armonioasa intr-o vale in care ai senzatia ca si aerul este verde.
RăspundețiȘtergereCum multe lucruri deosebite cer sacrificii, aici trebuie sa patimiti pe cca 20 km din cel mai nenorocit drum pe care l-am intalnit vreodata.
La fel, capacitatile de cazare sunt mult sub potentialul zonei. Cat despre posibilitati de campare, se poate, insa eu s-ar putea sa ma fi ales cu o fobie dupa ce am intalint trei vipere cu corn pe carare, in zone cu destula circulatie. S-ar putea sa fie totusi o prima impresite intrucat erau corturi instalate.